Varză călită

Suntem în curăţenie de primăvară. Şi nu doar prin casă ci şi prin cămară, boxă, etc. Şi cum proviziile puse de cu iarnă sunt pe terminate am pus ochii pe ultimele varze murate şi am zis că nu ar fi rău o porţie, două. E o reţetă foarte simplă, care nu necesită nici un efort deosebit în pregătirea ei. Ceea ce nu e rău deloc. Şi numai bună că suntem şi în post.
P1190957

Ingrediente:
2 verze potrivite (aprox 2kg)
3 linguri de ulei (sau 3 linguri de untură daca nu ţineţi post)
2 foi de dafin
sare şi piper
piper boabe
suc de roşii sau bulion
opţional cimbru şi ardei iute

1.Dacă varza este prea sărată, puneţi-o la desărat, în apă rece, câteva ore (depinde cât este de sărată – e bine să gustaţi).
2.Tocaţi varza.
P1190834
3.Încingeţi uleiul (sau untura) într-o cratiţă cu capac.
4.Adăugaţi varza.
5.Amestecaţi bine şi adăugaţi apă. Cât să acopere varza.
6.Adăugaţi foile de dafin şi boabele de piper.
7.Acoperiţi cratiţa şi lăsaţi să scadă la foc mic (aproximativ 1 oră), amestecând din când în când. Când e aproape gata adăugaţi bulionul şi daţi la cuptor la foc mic cca 30 minute- să mai scadă.
Opţional, adăugaţi pe finalul preparării cimbrul şi ardeiul iute tocat mărunt.
Varza călită se poate consuma ca atare, cu mămăliguţă şi ardei iute. Şi usturoi în cazul nostru:D. De asemenea este o garnitură foarte bună pentru carnea de porc, cârnaţi, chiftele, etc.

P1190955

Poftă bună!

Comentarii de pe Facebook
Print Friendly, PDF & Email

Distribuie:


6 răspunsuri la Varză călită

  1. E tare buna! Mi-am amintit ca mai si eu vreo doua verze printr-un coltisor, ma duc sa le „killaresc” ca mi-ati facut pofta! 🙂

  2. Cu siguranța una dintre favoritele mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *