Şalău fript, cu ciuperci în vin şi usturoi verde

Primăvara pentru amatorii de peşte autohton înseamnă un festin al răpitorilor; ştiuca şi şalăul pun stăpânire pe pieţe şi preţul este excelent. Şalăul este un peşte atletic, cu carnea albă şi fără oase. Nu miroase a mâl, dimpotrivă, are o aromă subtilă, puţin dulce. Totuşi, alegeţi cu atenţie pentru că şalăul este un peşte care se strică repede şi nu poate fi păstrat mult nici pe tarabă, nici în frigiderul de acasă.


Ingrediente pentru 4 persoane
:
un şalău de cca un 1 kg sau 4 bucăţi, gata curăţate, fără oase, cu piele
400 gr ciuperci
ulei de măsline
1 pahar de vin
1 legătură de usturoi verde
sare, piper

1. Aveţi nevoie de patru fileuri de peşte, curăţate şi spălate rapid în apă rece. Le stergeţi bine cu o cârpă de bucătărie, trebuie să fie perfect uscate. Crestaţi pielea evitând să tăiaţi adânc şi lăsaţi peştele cca 30 de minute în frigider.


2. Tăiaţi ciupercile în felii subţiri. Încingeţi puţin ulei de măsline într-o tigaie şi sotaţi ciupercile până se rumenesc. Potriviţi de sare şi piper, adăugaţi vinul şi lăsaţi să bolborosească până scade lichidul şi se evaporă alcoolul.
3. Se prepară un mujdei de primăvară cu usturoiul verde, sare şi ulei de măsline.
4. Se încinge o plită sau un grill de fontă şi se presară sare marină grunjoasă. Peştele se unge cu puţin ulei de măsline şi se frige pe ambele părţi, până ce pielea devine crocantă iar carnea este albă şi se desprinde uşor.

5. Ciupercile şi sosul de vin se aşează peste peşte şi se stropeşte cu mujdei după bunul plac. Alături merge o mămăliguţă sau o garnitură de legume. Un Riesling rece în pahare şi poftă mare!

Comentarii de pe Facebook
Print Friendly, PDF & Email

Distribuie:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *