Pentru a obţine astfel de fripturi trebuie să cunoşti bine piaţa, sunt puţini măcelari care vând aşa ceva. Viţelul de până la 3-4 luni este hrănit doar cu lapte, astfel că are o carne de culoare roz, foarte fragedă. Este mai puţin popular la noi, dar în Italia şi Franţa este foarte apreciat. Din pulpă se obţine cel mai bun schnitzel, în timp ce muşchiul, cotletul, antricotul şi vrăbioara sunt excelente la grătar. O friptură t-bone înseamnă o secţiune care conţine atât o bucată de vrăbioară, cât şi o bucată din muşchi. Ce să mai, visul oricărui carnivor! Atenţie, vine cu un preţ pe masură (cca 40 lei kg).
Ingrediente -2 porţii
4 bucăţi fripturi t-bone de viţel de lapte, cam 1 cm grosime
Marinada: o căpăţână usturoi verde, 3-4 frunze de salvie, câteva fire de cimbru verde, dafin, 2 linguri ulei de măsline, piper verde
Garnitura: cartofi noi, copţi la cuptor şi umpluţi cu unt parfumat cu verdeţuri, cornişoni (sau salată verde)
1.Într-un mojar, amestecaţi usturoiul verde, salvia, cimbrul, dafinul, piperul şi uleiul de masline. Cu pasta otinuţă se ung fripturile si se lasă la marinat o oră.
2.Pregătiţi cartofii -cca 30 minute la cuptor. Untul cu verdeţuri se preapară amestecând 80 g unt moale cu 1 lingură de pătrunjel sau mărar tocat. Puteţi adăuga si usturoi. Se ţine la frigider pentru a se intări si se adaugă peste cartofii fierbinţi, despicaţi.
3.Fripturile au nevoie de 3-4 minute pe fiecare parte, pe un grătar încins. Se stropesc cu marinada înainte să fie întoarse. Sare se pune la sfârşit şi se ţin încă 5 minute la cald, pentru ca sucurile cărnii să rămână in interior.
E un deliciu scump, dar avem o singură viaţă. Se acompaniază cu un pinot noir, să uităm şi de costuri şi de ploi.
Poftă bună!
8 răspunsuri la Fripturi T-bone de viţel de lapte la grătar cu cartofi copţi