Şalău cu legume în sos de roşii

Peştele este foarte potrivit pentru cină pentru că se prepară rapid şi se digeră uşor. Totul e să aveţi cele necesare pregătite din timp, gata pentru a fi gătite cu cât mai puţin efort, aşa că e bine să tineţi întotdeauna în congelator câteva bucăţi de peşte, curăţat şi porţionat, pentru că un drum la pescărie nu e intotdeauna la îndemână. De asemenea, legumele congelate sunt de mare ajutor iarna, cumpărate sau pregătite din toamnă, cu simţ gospodăresc.
Pentru reţeta asta am folosit fileuri de şalău, dar puteţi înlocui cu crap, păstrav mare sau ce peşte vă place.
salau cu rosii si legume

Ingrediente (4 portii):
4 bucăţi file de şalău (cu sau fără piele)
1 lingură făină
1 lingură pesmet
Legume (mazăre, fasole verde fideluţă, morcov, ardei – ce aveţi)
1 căţel de usturoi
1 pahar suc de roşii gros, passata
1 foaie dafin
Ulei de măsline
Sare, piper

1.Peştele se spală rapid în apă rece, se şterge cu un prosop , se săreaza şi se piperează.
2.Legumele se decongelează, dacă e cazul, se sotează într-o tigaie cu ulei de măsline, împreună cu căţelul de usturoi şi dafinul, se înăbuşă câteva minute şi se stinge totul cu sucul de roşii.
3.Încingeţi un strat subţire de ulei de măsline într-o tigaie. Amestecaţi făina cu pesmetul, condimentati din nou cu sare şi piper, treceti peştele prin acest amestec şi rumeniti-l pe fiecare parte, maxim 2-3 minute.
4.Transferaţi peştele într-o tigaie impreună cu legumele, mai adăugati sos şi putină apă dacă e nevoie, apoi stropiţi cu ulei de măsline şi lăsaţi totul pe foc mic cca 10 minute, acoperind tigaia cu un capac.
5.Presăraţi pătrunjel proaspăt la final şi serviţi.
Salau

Poftă bună!

Comentarii de pe Facebook
Print Friendly

Distribuie:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *