Chifteluţe de peşte cu sos de roşii

Încercaţi reţeta aceasta şi cu siguranţă veţi rămâne surprinşi cât de bună este. Ne plac foarte mult chifteluţele, dar de data asta am vrut să le facem într-un mod mai sănătos. Le-am pregătit la cuptor şi au ieşit mult mai fragede. În plus, aragazul nu se va murdări deloc:D.

Ingrediente:
600-700 g file de peşte alb prospăt sau congelat – noi am folosit cod
1 ceapă potrivită
2-3 căţei de usturoi
1 mână de pătrunjel tocat mărunt
1 ou
1 felie de pâine înmuiată în apă
sare, piper
Pentru sos:
300 ml suc de roşii
1-2 căţei de usturoi
1 foaie de dafin
sare, piper

1. Se spală peştele şi se usucă bine cu un şervet de bucătarie. Se taie bucăţi potrivite, după care se dă prin maşina de tocat sau se mărunţeşte într-un blender.

2. Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte într-o lingură de ulei de măsline. Usturoiul se zdrobeşte.

3. Într-un castron se pun peştele,ceapa,usturoiul,pătrunjelul,oul,pâinea deja înmuiată în apă şi stoarsă bine, sarea şi piperul. Se amestecă bine.

4. Se formează chifteluţele şi se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se introduc în cuptor pentru aproximativ 30 de minute.

Între timp ne ocupăm de sos:
5. Usturoiul tăiat feliuţe se căleşte într-o lingură de ulei de măsline, până devine auriu. Adăugăm sucul de roşii, 1/2 cană de apă, sare, piper şi foaia de dafin.

Acoperim şi lăsăm să fiarbă la foc mic,până scade la jumătate.
6. Când sunt gata chifteluţele, se pun peste sos şi se lasă să dea 2-3 clocote.


Comentarii de pe Facebook
Print Friendly

Distribuie:


3 răspunsuri la Chifteluţe de peşte cu sos de roşii

  1. Arata minunat. Sigur sunt si delicioase.

  2. Sisters' Kitchen

    Tot ce e cu peste e delicios pentru noi, asadar daca iti place pestele neaparat sa incerci reteta!te pupam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *