Paste cu spanac

Neaţa, cu o oarecare întârziere postăm reţeta acestor paste super rapide :).
Nu sunt multe de povestit, simplu şi bun, cam aşa am caracteriza această reţetă.
* Vă dorim un weekend cât mai frumos!

paste cu spanac

paste cu spanac

Ingrediente:
paste – orice fel de paste
1 mâna de spanac congelat sau puteţi folosi spanac proaspăt
2 căţei de usturoi tăiaţi feliuţe
brânză tăiată cubuleţe sau sfărâmată – noi am folosit un caş nu foarte dulce
+ optional puteti adauga si 2 linguri de parmezan ras
sare, piper
2-3 linguri ulei de măsline

1. Pastele se fierb al dente.
2. Între timp, se pune usturoiul într-un wok cu 2 linguri de ulei de măsline. Se sotează puţin, fără a-şi schimba culoarea, deoarece devine amar.
3. Spanacul se pune şi el în wok şi se sotează la foc mic, adăugând 2 linguri de apă.

paste cu spanac

paste cu spanac

4. Pastele scurse de apă, se amestecă cu brânza şi se pun în wok.

paste cu spanac

Se amestecă totul si se lasa pe foc circa 2 minute.

paste cu spanac

Poftă bună!

Distribuie:

Paste cu creveţi – la ”Inspiration Food Marathon”

Astăzi avem paste. Italian Pasta este cea de-a doua temă a concursului “Inspiration Food Marathon” organizat de Electrolux, la care participăm.
Că italienii mănâncă multe paste, mult peşte şi fructe de mare ştim şi ne place. Şi cum în Italia nu am ajuns încă :(( incercăm să aducem Italia acasă prin diverse şi delicioase preparate cu specific italian. Există nenumerate feluri,forme şi mărimi de paste care mai de care mai bune şi la fel de multe (poate) moduri de a le prepara. Nouă ne plac oricând şi oricât:D.
Am ales să pregătim paste cu creveţi- o reţetă atât de simplu de făcut şi atât de bună! Aşa că dacă vreţi o alternativă rapidă pentru prânz sau cină iat-o! Delicios, absolut!

Sperăm să vă placă reţeta şi să ne susţineţi aici, dar şi pe pagina noastră de facebook, prin like-uri şi comentarii. Vă mulţumim.

Ingrediente:(3 porţii):
300 g paste (de care vreţi voi)
250 – 300 g de creveţi cruzi curăţaţi, dezgheţaţi dacă sunt congelaţi
3 căţei de usturoi tăiat felii
4 linguri ulei de măsline extravirgin
1/4 linguriţă de ardei iute uscat
2-3 linguri de pătrunjel tocat mărunt
150 g roşii cherry
1 pahar de vin alb
1 pahar supă de peşte (se poate prepara rapid din carapacele crevetilor – asta dacă i-aţi cumpărat întregi)
sare, piper

1. Pastele se fierb conform indicaţiilor de pe ambalaj (cam 7-11 minute). Pentru a fi siguri că sunt fierte, puteţi să le mai lăsaţi încă 2 minute peste timpul specificat pe ambalaj.
Se scurg şi se adaugă o lingură ulei de măsline.
2. Se încinge uleiul într-o tigaie mare. Se adaugă usturoiul și ardeiul iute, apoi se sotează totul 2-3 minute până se înmoaie puțin (cu mare grijă pentru a nu arde usturoiul, care poate deveni amar)

3. Se toarnă supa, se lasă să fiarbă 3 minute, după care se toarnă vinul. Se fierbe la foc mare timp de 2-3 minute, apoi se potriveste de sare si piper.
Se adăugă creveţii şi jumătatea din cantitatea de pătrunjel.

4. Se adaugă pastele, roşiile cherry şi restul de pătrunjel. Se amestecă bine, după care se opreşte focul şi se servesc pastele.


Buon Appetito!

Distribuie:

Paste cu brânză la cuptor

E luni şi ne e lene,dar nu atât incât sa nu mâncam:D.Am ales o rețetă simplă, care nu iți dă bătăi de cap în prepararea ei,adică paste cu branză la cuptor. Seamănă cu clasica budincă de paste cu brânză, doar ca rețeta e fără zahăr.
E un fel de mâncare potrivit pentru prânz sau cină, şi bun de luat pacheţel pentru serviciu,scoala,etc.
Vă dorim un început de săptămâna minunat şi spor la treabă!


Ingrediente pentru 2-3 portii:
200 g paste (de care vreţi voi)
130 g brânză telemea rasă
2-3 ouă
15 g unt (pentru uns tava)
sare, piper (atenţie la cantitatea de sare, deoarece telemeaua e destul de sărată)
1 mâna de caşcaval râs (pentru pus pe deasupra)
1-2 roşii tăiate felii (pentru pus pe deasupra)

1. Pastele se pun la fiert, conform indicaţiilor de pe ambalaj.
2. Ouăle se bat bine cu un ţel, se adăugă telemeaua rasă, sarea şi piperul.
3. După ce pastele au fiert, se scurg de apă, si se trec printr-un jet de apă rece. Se amestecă cu ouăle şi brânza şi se pun într-o tavă unsă cu unt. Pe deasupra se pun câteva felii de roşii şi caşcavalul ras. Se introduce tava în cuptor pentru aproximativ 25 de minute (depinde de cuptor).



Poftă bună!

Distribuie:

Paste cu ciuperci, patrunjel si usturoi

O nouă reţetă de paste! Ne plac la nebunie şi de aceea suntem într-o continuă căutare de noi reţete.Pastele cu ciuperci sunt un preparat consistent şi uşor de preparat.
Le-am pregătit în urmă cu ceva timp şi au fost nemaipomenit de bune!


Ingrediente:
500 g paste (noi am folosit paste uscate cu aroma de busuioc)
400 g ciuperci proaspete
5 catei de usturoi
1/2 legatura de patrunjel
100 ml ulei de masline
1 pahar de vin alb demi sec
sare, piper

1. Într-o cratiţă mare cu apă clocotită şi sare, se fierb pastele conform instrucţiunilor de pe ambalaj.
Scurgeţi-le şi treceţi-le printr-un jet de apă rece. Ciupercile se spală, se curăţă şi se taie felii.


2. Pregătim un sos de pătrunjel, usturoi şi ulei de măsline (punem ingredientele într-un blender şi le pasăm).


3. Sosul obţinut se pune într-o tigaie adâncă şi adăugăm ciupercile. Le călim timp de 10 minute, după care adăugăm un pahar de vin alb demi sec. Dăm focul mai tare, până se evaporă vinul.

4. După aceea, adăugăm pastele, sare şi piper. Amestecăm şi lăsăm totul să se încălzească, timp de 2-3 minute.
5.Aşezăm pastele pe farfuriile de servire. Se pot servi cu parmezan ras.

                                                        

Distribuie:

Paste cu sos de roşii şi busuioc

Din seria reţetelor rapide, astăzi avem în meniu aceste paste extrem de gustoase. Enjoy !

Ingrediente:
350 paste spirale
8 roşii
2 căţei de usturoi
1 mână de busuioc proaspăt
3-4 linguri de parmezan
sare, piper
2 linguri ulei de măsline

1. Pastele se fierb conform indicaţiilor de pe ambalaj. Când sunt fierte, se scot într-o sită şi se trec printr-un jet de apă rece. Se pun deoparte.
2. Încingeţi uleiul într-un wok, adăugaţi roşiile, usturoiul şi busuiocul tocate mărunt.

3. Lăsaţi amestecul la foc moderat timp de 15-20 de minute, până când roşiile se înmoaie. Asezonaţi cu sare şi piper după gust.
4. Adăugaţi pastele şi amestecati bine.
5.Serviţi pastele fierbinţi cu parmezan presărat deasupra.

                                                                      Poftă bună!

Distribuie:

Pagina 3 din 512345