Rulouri cu hamsii şi măsline verzi

Cum hamsiile se găsesc mai repede sărate sau congelate, e firesc să ne adaptăm şi noi meniul. Important este să găsiţi hamsii de bună calitate, păstrate în condiţii corespunzătoare. O să vă arătăm cam ce putem face pornind de la acelaşi ingredient: Rulouri de hamsii şi Zacusca de hamsii.

Rulourile acestea, pe care le întâlneşti şi în zona Mediteranei (în Spania sunt servite că tapa, acolo unde hamsiei i se spune anşoa), dar şi în ţările baltice sau în cele scandinave, sunt ideale ca aperitiv la o masă cu peste. Se pot prepara la fel de bine cu fileuri de hering.

Ingrediente:
250 g hamsii sărate
măsline verzi, umplute sau nu cu gogoşar
ulei de măsline, oţet de vin alb, o lămâie

1. Hamsiile se desărează câteva ore în apă (în funcţie de cât sunt de sărate).
Se decapitează şi se curăţa bine de intestine, apoi se îndepărtează şira prin apăsare, va ieşi uşor cu tot cu oase. Operaţia este delicată, pentru că se pot rupe, aşa că e bine să o faceţi fără grabă, cu ceva timp înainte. Veţi obţine fileuri frumoase, pe care le veţi spăla din nou în apă rece, apoi le lăsaţi la scurs.

hamsie cu măsline
Rulouri de hamsii
2.Preparaţi o marinada din ulei şi oţet, cam 150 ml.
3.Rulaţi fiecare rulou în jurul unei măsline şi fixaţi cu o scobitoare. Stropiţi cu marinada şi zeamă de la o lămâie, apoi aranjaţi pe un platou împreună cu rondele de ceapă roşie.
Minunăţiile astea incanta şi ochii, nu doar gura.

Poftă bună!

Distribuie:

Quiche Lorraine au Camembert şi tartelettes

Inspiration Food Marathon,tema cu numarul 3-French Bakery. Nu a fost uşor dar zicem că ne-am descurcat. Ne place bucătăria franţuzească şi ne-am bucurat că face parte din acest maraton. Am ales să pregătim Quiche Lorraine şi tartelettes cu cremă de vanilie dar şi cu cremă de ciocolată şi fructe. Quiche lorraine este o tartă clasică franţuzească coapta la cuptor, umplută cu o compoziţie din ouă, lapte şi/sau smântână.Ce a ieşit vedeţi mai jos.

Dacă vă place alegerea noastră vă rugăm să lăsaţi un comentariu aici dar şi pe pagina noastră de facebook. Vă mulţumim!



Participăm la “Inspiration Food Marathon”, organizat de Electrolux
Ingrediente pentru aluat:
200 g făină
100 g unt moale
1 ou
2 linguri apă rece sau lapte rece
1 vârf de sare
Umplutura:
250 ml smântână lichidă
3 ouă (noi am folosit ouă de ţară)
200 g brânză camembert
50 g caşcaval gruyere ras
150 g bacon tăiat cubuleţe
sare, piper, nucşoara, ierburi provensale uscate

1.Noi am pregătit aluatul folosind robotul de bucătărie,dar dacă nu aveţi se poate face şi fără.
Aşadar, se pune făina+untul, şi se amestecă, se adaugă oul, se mai amestecă puţin după care punem apa/laptele. Se obţine un aluat compact pe care îl întindem şi îl punem într-o tavă de tartă unsă cu unt.Tava se bagă la frigider pentru 20 de minute.
Atenţie! Ingredientele pentru aluatul fraged se amestecă rapid şi uşor, nu se frământă pentru că altfel se întăreşte.

2. Între timp, rumenim baconul într-o lingură de ulei, după care îl scoatem pe un şerveţel pentru a elimina surplusul de grăsime.

3. Noi am ales să curăţăm brânza camembert de aceea pielita albă. Apoi am tăiat-o cubuleţe.
4. Într-un castron amestecăm bine ouăle, smântâna, 3/4 de bacon, jumătate din cantitatea de cascaval gruyere, camembertul, sare, piperul, nucşoara şi ierburile.

5. Aluatul se scoate, se întinde ori cu făcăleţul, dar e mai complicat, ori cu vârfurile degetelor direct în tavă. Peste aluat se pune o foaie de copt şi boabe de fasole, ca să nu se umfle la copt. Se introduce în cuptorul preîncălzit pentru 15 minute. După care se scoate aluatul şi se toarnă umplutura, deasupra presăram restul de caşcaval gruyere şi puţin bacon. Se introduce iar la cuptor şi se coace 30-35 de minute la 180 de grade.



*Tartelletes:
Aluat :
250g făină
125g unt
1 ou
125g zahăr
1 praf de sare

1.Lasăm untul să se înmoaie la temperatura camerei (dar nu îl topim,sub nici o formă!), apoi il amestecăm cu zahăr folosind o lingură din lemn.Adaugăm apoi oul întreg, amestecând rapid, până când totul devine o cremă .
2. Cernem făina împreună cu sarea peste crema de unt, zahăr şi ou şi amestecăm totul rapid cu mâna.Frământăm foarte puţin, strivind amestecul cu podul palmei de 5-6 ori, pentru ca aluatul să se omogenizeze.Formăm o minge de aluat,învelim in folie alimentară şi il dăm la frigider minim 30 minute.
3.Scoatem aluatul cu 10 minute înainte de a-l întinde şi apoi îl punem cu tot cu formă înapoi la rece, până când il băgăm în cuptor.
4.Coacem aluatul cam 15-20 de minute la 180°C (depinde foarte mult de cuptor–trebuie ca alatul să capete o nuanţă aurie).
Este de preferat ca acest tip de aluat să fie copt separat şi după aceea umplut cu fructe,crème etc.Noi asa am facut.

Crema vanilie:
2 căni de lapte
1/4 cană de zahăr
2 gălbenuşuri+1 ou întreg
1/3 cană de zahăr
1/4 cană de amidon
2 linguri de unt
1 lingurită de extract de vanilie

1.Într-o cratiţă se amestecă 2 căni de lapte cu 1/4 cană de zahăr. Se aduc încet la fierbere.
2.Separat, într-un castron, se bat împreună 2 gălbenuşuri + 1 ou întreg, după care la compoziţie se adaugă 1/3 cană de zahăr şi 1/4 cană de amidon. Se toarnă laptele îndulcit fierbinte din cratiţă peste compoziţia din castron, apoi castronul se răstoarnă la loc în cratiţă şi se aduce la fierbere (dar foarte încet şi amestecând mereu).
3.Când compoziţia fierbe şi începe să se îngroaşe se dă la o parte de pe foc şi se adaugă 2 linguri de unt şi 1 linguriţă de extract de vanilie, apoi se lasă la răcit.

Crema de ciocolată:
250 ml lapte
50 g ciocolată 50% cacao
2 gălbenuşuri
30 g zahăr
20 g amidon sau dacă nu aveţi… se poate înlocui cu nişte faina

1. Într-o cratiţă se pune laptele împreună cu ciocolată rasă. Se lasă să se topească la foc mic.
2. Separat se amestecă gălbenuşurile cu zahărul şi amidonul/faina. Se pune compoziţia peste amestecul de lapte şi ciocolată. Se amestecă continuu, până se îngroaşă.
3. Se ia de pe foc şi se adauga in tarte.

Jumătate au fost umplute cu crema de vanilie şi jumătate cu crema de ciocolată şi decorate cu fructe.
Atât de bune au fost şi atât de repede s-au terminat!.

Distribuie:

Pate din ficat de viţel

Nouă ne place foarte mult această reţetă pe care am împrumutat-o de la Daniel – big brother:)
Este o reţetă  cu un gust aparte şi care se pregăteşte foarte uşor.

Ingrediente:

400 g ficat de viţel /pui
100 g bacon
1 ceapă
sare, piper, boia dulce, scorţişoară
oţet balsamic
1 linguriţă de zahăr
2 fire de ceapă verde
1 cană de lapte
trei felii de franzelă
opţional nişte ardei iute

Pâinea se înmoaie în lapte. Toci ceapa şi baconul, le rumeneşti într-o tigaie împreună cu ardeiul iute tocat mărunt.
Se presară sarea, piperul, boiaua şi adăugăm ficatul, laşi să se rumenească până devine crocant şi pui scorţişoara.

Apoi se pune zahărul şi amesteci până se caramelizează, laşi să se răcească totul. Scurgi pâinea bine şi o pui în blender împreună cu amestecul din tigaie şi mixezi până devine un amestec omogen.

Se răstoarnă într-un bol şi se ornează cu ceapă verde tocată mărunt. Se dă la rece.

                                                            Poftă bună!

Distribuie:

Pagina 6 din 6« Prima...23456