Mucenici moldovenesti 2

Nu putem descrie în cuvinte cât sunt de buni. Aromă, gust, textură extraordinară. Anul trecut a fost prima încercare (a acestei reţete). Ne-au plăcut foarte mult. Tocmai de aceea, nu am postat reţeta până acum, nu au rezistat pozelor, s-au mâncat atât de repede pe cât i-am scos din cuptor. Ne-am lins pe degete şi am promis că mai facem. Şi am făcut. <3 * Mulţumim Irinei pentru reţeta:)

mucenici moldovenesti

Ingrediente:
1,1 kg faina
1 linguriţă sare
35 g drojdie proaspătă
200 g zahăr +1 lingura
3 plicuri zahăr vanilat
Coajă de la 2 lămâi
Coajă de la o portocală
4 ouă
400 ml lapte +2 linguri
100 g unt topit
100 g nuci măcinate
100 g miere

1. Desfacem drojdia cu o lingură zahăr şi 2 linguri lapte.
2. Cernem faina într-un bol. Facem o gaură în mijloc şi adăugăm drojdia, sarea, zahărul, zahărul vanilat, coajă de citrice şi 3 ouă.
3. Adăugăm laptele şi frământam incorporând treptat toată faină de pe margini. Când începe să se formeze aluatul se adăugă untul topit şi răcit (la temperatura camerei) şi amestecăm.
4. Punem aluatul la crescut într-un vas (bol de plastic, etc) uns cu puţin ulei, aproximativ 1 oră.
5. Se răstoarnă aluatul pe masa de lucru şi se împarte în bucăţi cât mai egale (puteţi să le cântăriţi). Se ia fiecare bucată şi se rulează pe blatul de lucru până ajunge la 60-70 cm şi arată ca un şnur. Se formează mucenicii şi se pun pe tăvi cu hârtie de copt sau unse cu ulei. Se acoperă cu folie de plastic şi se las a la crescut 30 minute.
6. Se ung cu ou bătut şi se coc 25-35 minute, în funcţie de cuptor. Cuptorul trebuie să fie preîncălzit la 180 grade.
7. Cât sunt încă fierbinţi se ung cu miere şi se presară nucă măcinată.

mucenici moldovenesti

Enjoy!

Distribuie:

Mucenici muntenesti

Cu o întârziere de câteva zile apar şi reţetele noastre de mucenici… timpul, bată-l vină! Azi prima reţetă, mâine cea de-a doua. Cui nu-i plac mucenicii? Fie ei munteneşti sau moldoveneşti, cert este că pe 9 martie s-a celebrat Sărbătoarea celor 40 de Mucenici… şi a celor 40 de pahare de vin.:) Azi vă prezentăm varianta mucenicilor munteneşti, cea cu care am crescut noi. Ne aducem aminte cu drag cum mama pregătea mucenici, iar noi dădeam târcoale cratiţei:)).
Să fim din nou copii!

mucenici muntenesti

Ingrediente aluat: 4 porţii
500 grame făină
240 ml apă caldă
Sare
Pentru zeamă:
2 litri apă, sare, coaja rasă de lămâie, zahăr sau miere, nucă tocată, scorţişoară, rom/vanilie (opţional)

Mod de preparare:
1. Se face un aluat din ingredientele de mai sus, se împarte aluatul în două şi se întinde o foaie de aluat. Nu foarte gros.
2. Noi am folosit aparatul special pentru a forma mucenicii, daca nu aveţi unul face-ţi aşa : se fac şnururi lungi şi subţiri din cocă, apoi se fac cerculeţe mici şi apoi opturi.
3. Se lasă peste noapte la uscat, pe masa presărată cu făină. Peste mucenici se presara de asemenea făină.
4. Mucenicii se trec prin sită, pentru a se scutura făina de pe ei.
5. Se pune apa la fiert cu sarea. Mucenicii se pun în apă, numai după ce aceasta a dat în clocot.
Lăsăm sa fiarba la foc mic amestecând uşor la interval de 10 minute. Ne putem da seama că mucenicii sunt fierţi, atunci când aceştia se ridică la suprafaţă. Se adaugă coaja de lămâie si atunci cand mucenicii incep sa fiarba se adauga zaharul. Se gustă din zeamă, se fierb în funcţie de gustul fiecăruia. Luăm de pe foc cratiţa şi punem romul.

Se servesc cu miez de nucă şi cu praf de scorţişoară.

Cu drag,
Georgiana şi Iolanda

Distribuie:

Fursecuri umplute cu gem de prune si nuci

Printre vedetele mesei de Crăciun, s-au numărat şi aceste fursecuri pe care le-am pregătit până acum de câteva ori, dar care nu au rezistat pentru a putea face măcar o poză să vi le putem arăta şi vouă. De data aceasta le-am pus bine şi până ce nu au fost fotografiate, nu le-am aşezat pe masă.

Vă arătam aici, surpriza primită de la Dr.Qetker de Crăciun ( tot felul de ingrediente:zahăr pudră, nucă de cocos, cacao, păstăi de vanilie, martipan, etc), ingrediente suficiente pentru câteva zile bune de copt, aşa că ne-am pus pe treabă. Ne-am inspirat de aici cu mici modificări. O bunătate, neapărat să le încercaţi şi voi!
fursecuri umplute cu gem de prune si nuci

Ingrediente: (aprox 30 bucăţi)
250 g unt (sau margarină dacă ţineţi post)
150 g zahăr pudră
3 linguriţe esenţă de vanilie Dr Qetker
coajă de la o lămâie
400 g făină
un praf sare
Umplutura:
500 g gem (de prune am folosit noi)
250 gr nuci prăjite şi măcinate

zahăr pudră pentru pudrat ( noi am folosit varianta cu vanilie de la Dr Qetker)

1.Mixaţi bine untul cu zahărul pudră până devine o cremă spumoasă apoi adăugaţi esenţa de vanilie, coajă de lămâie şi treptat făina si sarea. Frământaţi bine, va rezulta un aluat mai moale şi cu o consistenţă lipicioasă.Lăsaţi aluatul format la temperatura camerei pentru 30 minute.
2.Pe masa de lucru întindeţi fâşii de aluat cam de 10-12 cm lăţime şi 25-30 cm lungime, şi adăugaţi umplutură.
3.Rulaţi-le, apoi tăiaţi bucăţi cam de 3-4 cm lungime şi aşezaţi-le într-o tavă pe hârtie de copt. Daţi tava la cuptor (preîncălzit la 160 grade) pentru 30-35 minute.
Pudraţi-le cu zahăr pudră cât sunt calde. Se păstrează într-o cutie metalică cu capac.

Enjoy!

Cu drag,
Georgiana si Iolanda

Distribuie:

Mâncare de curcan cu fasole verde şi morcovi

A trecut ceva vreme de când nu am mai postat dar încet, încet ne revenim noi. Munca, bat-o vina:)
Cu toate astea din când în când mai avem şi pofte… De data aceasta ne-am amintit de mâncărurile mamei, pregătite cu drag, când trebuia să ţină cont de gusturile fiecăruia (cinci copii la număr) şi mereu reuşea să ne mulţumească pe toţi:) Lăsând nostalgia deoparte şi revenind la reţeta de azi, am încropit o mâncărică de curcan cu câteva legume, căruia i-am făcut un sos cremos. Deşi noi am renunţat la adăugarea făinii pentru legarea sosurilor, de data aceasta am făcut o excepţie… şi nu ne pare rău, a ieşit exact aşa cum ne doream.

Mâncare de curcan cu fasole verde şi morcovi

Mâncare de curcan cu fasole verde şi morcovi

Ingrediente:
350-400 g carne de curcan dezosata şi tăiată în bucăţi potrivite
2-3 morcovi măricei
1 ceapă mare
3 căţei de usturoi
1 ardei potrivit
2 tije de ţelină
1 mâna de pătrunjel
sare, piper, boia dulce, 1/4 linguriţă curry, 1 lingura de unt, 1 lingura faina
1/2 ceaşca lapte
50 ml ulei

1. Carnea se rumeneşte uşor în uleiul încins, se adaugă ceapa tăiată peştişori şi usturoiul tăiat feliuţe. Se lasă să se împrietenească circa 5-10 minute, după care se adaugă morcovii tăiaţi rondele, tijele de ţelina tăiate rondele şi ardeiul tăiat cubuleţe.

Mâncare de curcan cu fasole verde şi morcovi

Mâncare de curcan cu fasole verde şi morcovi

2. Se toarnă 1 cană de apă şi se lasă să dea câteva clocote la foc mediu.
3. Se adaugă fasolea păstăi (direct din congelator), se potriveşte de sare, piper, boia şi curry.
4. Când carnea şi legumele au fiert, se adaugă laptele amestecat bine cu făina. Se lasă să fiarbă 5 minute, se adăugă pătrunjelul şi untul. Se opreşte focul şi se serveşte cu multă poftă;)

Mâncare de curcan cu fasole verde şi morcovi

Poftă bună!

Distribuie:

Gem de căpşune

Când preţul căpşunelor scade, e momentul în care ne facem toate poftele. Reţeta asta de gem nu este cea clasică, pentru gemul păstrat în cămară luni de zile. Este o variantă rapidă de gem, cu un conţinut scăzut de zahăr, dulce-acrişor, pentru dimineţile de vară. În copilărie era nelipsit gemul de căpsune la noi in casă (pe lângă cel de vişine,caise,etc) şi tinem minte că, atunci când mergeam în vizită la cineva era servit pe o farfurioară alături de un pahar de apă. Oare mai există bunicuţe, mătuşi la care găseşti aşa răsfăţ?:)
gem de capsuni

Ingrediente (3 borcane)

1 kg căpsune româneşti
250 g zahăr alb
100 gr zahăr de palmier, nerafinat (sau melasă)
100 ml Stroh (aici am folosit rom Stroh Jagertee)
1 lingură de zeamă de lămâie

1.Spălaţi bine căpşunele (pot fi ţinute jumătate de oră în apă în prealabil). Se lasă întregi sau se taie în jumătăţi.
gem1
gem2
2.Se pun căpşunele într-o cratiţă solidă împreună cu zahărul şi se fierb pe foc mic 20 de minute. Se adaugă Stroh-ul (băutura tare care are 80% alcool), zeama de lămâie şi se ţine pe foc până ce gemul se leagă şi scade la o consistenţă cleioasă . Atât, aşa vrem să rămână, să se simta incă puternic gustul căpsunelor.
3.Se toarnă în borcane sterilizate şi preîncălzite in cuptor. Il folosim şi la prăjituri sau tarte.
gem 3
gem 5

Enjoy!

Distribuie:

Pagina 1 din 3123