Paste cu două feluri de peşte, usturoi şi pătrunjel

O nouă săptămână şi o nouă reţetă de paste. Pentru că ne plac foarte mult, pentru că se pregătesc rapid şi te scot de multe ori din încurcătură. Atunci când ai musafiri sau când nu ai foarte mult timp de stat prin bucătărie. Şi uneori nici chef, asa că reţeta asta este foarte potrivită pentru una din situaţiile de mai sus. Ah, şi ne e dor de vacanţă, de mare, de soare…şi vouă, nu?:)

P4025255 1024x682 Paste cu două feluri de peşte, usturoi şi pătrunjel

Ingrediente pentru 2 porţii:
paste (noi am folosit tagliatelle)
1 bucată potrivită de somon
2 bucăţi de file de cod
3 căţei de usturoi curăţaţi şi pisaţi
2 linguri de pătrunjel verde tocat mărunt
ulei de măsline
sare
1/4 linguriţă piper roz boabe sfărâmat

1. Pastele se fierb al dente, conform indicaţiilor de pe ambalaj.
Când pastele sunt gata, le treci pe sub un jet de apă rece şi le laşi la scurs.
2. Într-un wok sau o tigaie adâncă punem 3-4 linguri de ulei. Când uleiul este încins adăugăm peştele.

P4025240 1024x682 Paste cu două feluri de peşte, usturoi şi pătrunjel

Îl tragem în tigaie 3-4 minute, după care se adaugă usturoiul amestecat cu piperul roz şi pătrunjelul, lăsăm 1 minut, cât să se împrietenească şi adăugăm pastele. Se amestecă cu grijă şi se lasă 1-2 minute pe foc.

P4025253 1024x682 Paste cu două feluri de peşte, usturoi şi pătrunjel

Poftă bună!

Salată de ouă de după Paşte, cu sos de muştar şi ceapă verde

Dacă v-au rămas ouă fierte de la Paste (şi întotdeauna rămân câteva, nu-i aşa?), salata de ouă e cea mai bună destinaţie pentru ele. Sunt multe variante; iată una simplă, ce poate fi luată în caserolă la picnic sau la job.
salata de oua 1024x660 Salată de ouă de după Paşte, cu sos de muştar şi ceapă verde
Ingrediente:
-2 ouă fierte (sau mai multe, în funcţie de numărul de persoane)
-1 fir de ceapă verde
sare, piper
sosul de muştar: 1 linguriţă de muştar de Dijon, 2 cornişoni în oţet, 1 linguriţă de capere, 1/2 lingură de ulei de (de soia, de răpiţă etc), puţină apă.

1.Curăţaţi ouăle şi feliaţi-le după plac.
2.Tăiaţi cornişonii mărunt, la fel şi caperele.Peste acestea, într-un bol,adăugaţi muştarul şi amestecaţi bine. Picuraţi uleiul şi încorporaţi-l in sos. Îl puteţi subţia cu apă.
3.Presăraţi ouăle cu puţină sare (muştarul este deja sărat) şi piper. Turnaţi sosul deasupra şi presăraţi ceapa verde tăiată fin.

E bună exact asa, nimic în plus. Pentru o masă mai consistentă, se poate alătura ton, somon sau macrou afumat şi baghetă proaspătă.

salata de oua 1024x660 Salată de ouă de după Paşte, cu sos de muştar şi ceapă verde

Poftă bună şi bine v-am regăsit!

Pizza de post

Pizza 100% veggie, cu tofu, porumb, ceapă verde, măsline şi sos de roşii. Şi oregano pe deasupra. Este prima pizza de post pe care o pregătim şi chiar ne-a surprins cât a fost de bună. Credeam că dacă nu curge caşcavalul valuri valuri aia nu e pizza da’ ne-am înşelat rău:D.
Cum se face? Exact ca aici , diferă doar topping-ul:). O să vă placă, garantăm!
pizza veggie 1024x677 Pizza de post

Ingrediente pentru aluat:
400 g făină albă
100 g griş
1 plic drojdie – 7g
1 linguriţă zahăr
1 linguriţă sare
300 ml apă călduţă

Ingrediente pentru topping:
tofu, porumb, ceapă verde, măsline, sos de roşii, oregano
Sosul de bază:
pastă de roşii (passata), pastă de ardei iute – cât vă place, usturoi, ulei de măsline

1. Pe o suprafaţă uscată se toarnă făina împreună cu grişul şi sarea şi se formează o adâncitură. Apa calduţă se amestecă cu zahărul şi drojdia, se lasă câteva minute, apoi se toarnă în adâncitura din făină. Cu o furculiţă, amestecaţi progresiv făina de pe margine, aducând-o spre centru. Când obţineţi o pastă compactă, treceţi mâinile prin făină şi începeţi să frământaţi – cam 10 minute sunt suficiente.
2. Aluatul se lasă timp de 15 minute la temperatura camerei, acoperit cu folie.
3. În acest timp, pregătiţi un sos de bază din pastă de roşii (passata), pastă de ardei iute – cât vă place, usturoi, ulei de măsline. Porniţi cuptorul.
4.Întindeţi aluatul cât de cât rotund şi subţire.Nu e musai să aveţi tavă rotundă de pizza-merge şi o alta. Tapetaţi cu puţină făină şi aşezaţi blatul. Ungeţi cu sosul de bază şi adăugaţi ingredientele:tofu, porumb, ceapă verde, măsline si oregano.
Daţi la cuptor aproximativ 15-20 de minute, până se rumeneşte. O să vă daţi seama când este gata:).

pizza veggie 1024x677 Pizza de post
Se serveşte fierbinte! Să aveţi poftă!

Varză călită (murată)

Suntem în curăţenie de primăvară. Şi nu doar prin casă ci şi prin cămară, boxă, etc. Şi cum proviziile puse de cu iarnă sunt pe terminate am pus ochii pe ultimele varze murate şi am zis că nu ar fi rău o porţie, două. E o reţetă foarte simplă, care nu necesită nici un efort deosebit în pregătirea ei. Ceea ce nu e rău deloc. Şi numai bună că suntem şi în post.
P1190957 1024x576 Varză călită (murată)

Ingrediente:
2 verze potrivite (aprox 2kg)
3 linguri de ulei (sau 3 linguri de untură daca nu ţineţi post)
2 foi de dafin
sare şi piper
piper boabe
suc de roşii sau bulion
opţional cimbru şi ardei iute

1.Dacă varza este prea sărată, puneţi-o la desărat, în apă rece, câteva ore (depinde cât este de sărată – e bine să gustaţi).
2.Tocaţi varza.
P1190834 1024x576 Varză călită (murată)
3.Încingeţi uleiul (sau untura) într-o cratiţă cu capac.
4.Adăugaţi varza.
5.Amestecaţi bine şi adăugaţi apă. Cât să acopere varza.
6.Adăugaţi foile de dafin şi boabele de piper.
7.Acoperiţi cratiţa şi lăsaţi să scadă la foc mic (aproximativ 1 oră), amestecând din când în când. Când e aproape gata adăugaţi bulionul şi daţi la cuptor la foc mic cca 30 minute- să mai scadă.
Opţional, adăugaţi pe finalul preparării cimbrul şi ardeiul iute tocat mărunt.
Varza călită se poate consuma ca atare, cu mămăliguţă şi ardei iute. Şi usturoi în cazul nostru:D. De asemenea este o garnitură foarte bună pentru carnea de porc, cârnaţi, chiftele, etc.

P1190955 1024x576 Varză călită (murată)

Poftă bună!

Chifteluţe de dovlecei la cuptor

În urmă cu zece zile vă arătam pe pagina noastră de facebook, o poză cu nişte delicioase chifteluţe de dovlecei făcute la cuptor. Am gătit la cuptor aceste chiftele pentru că încercăm să ne ferim pe cât posibil de prăjeli. Sunt chiar mai bune aşa. Şi deşi am promis că vom posta reţeta vineri, timpul nu ne-a permis. Într-un final am reuşit să adunăm pozele şi să scriem şi câteva cuvinte. O reţetă simplă, foarte gustoasă şi sănătoasă. Noi am ales să legăm compoziţia de chifteluţe cu doi cartofi daţi pe răzătoare, decât cu clasica făină…care nu ne dă pe spate, sincere să fim. :)

chiftelute de dovlecei la cuptor 1 1024x682 Chifteluţe de dovlecei la cuptor

chiftelute de dovlecei la cuptor 2 682x1024 Chifteluţe de dovlecei la cuptor

Ingrediente:
3-4 dovlecei (noi am folosit 2 zucchini mari)
2 cartofi fierţi
1 ou
pătrunjel şi mărar verde tocat mărunt
sare, piper
2 căţei de usturoi
câteva linguri de ulei de măsline

1. Dovleceii curăţaţi, se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari şi se presară cu sare. Se lasă să stea 1/2 de oră şi se storc bine de zeama care s-a lăsat. Se pun în alt castron, se adaugă oul, cartofii raşi, usturoiul pisat, piperul şi sarea, pătrunjel şi mărar tocat, amestecând totul bine.

2. Se ia cu lingura din compoziţie şi se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă cu ulei. Se coc în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru aproximativ 30-35 de minute.

chiftelute de dovlecei la cuptor 1024x682 Chifteluţe de dovlecei la cuptor

Poftă bună!

Pagina 1 din 7212345...Ultima »